Vizita episcopului Mandara

 

"Astăzi experimentăm ce înseamnă comuniunea cu Biserica: o comunitate are bucuria de a celebra jertfa euharistică împreună cu episcopul. Suntem asemenea unei familii ai căror fii se bucură de prezența tatălui lor. Familia s-a reunit azi in jurul altarului si este prezenta in intregime".

Sunt cuvintele pe care parohul comunității române, Pr. Isidor Iacovici le-a adresat Excelenței Sale Ernesto Mandara, episcop auxiliar de Roma centru, în timpul sf. Liturghii ce a avut loc pe data de 19 iunie la biserica S. Maria in Campitelli. A fost pentru prima oară în cei zece ani de existență a comunității, când un episcop din Roma a venit să celebreze sf. Liturghie împreună cu românii. Acest lucru l-a subliniat și mons. Anton Lucaci, director al secției române de la Radio Vatican: "După mai multe încercări, am găsit în această biserică, dedicată sf. Fecioare Maria, o primire călduroasă. Prezența Excelenței voastre nu face altceva decât să întărească legăturile dintre Roma și poporul român, popor care a devenit pentru prima dată în istoria sa un popor de emigranți."

La ora 15,30 a inceput sf. Liturghie. Băncile erau pline, ca de obicei. Ceea ce a impresionat cel mai mult pe episcop a fost numărul mare de credincioși care s-au apropiat de sacramentul spovezii. Acest lucru a fost scos în evidență și în discursul de la sfârșitul sf. Liturghii: "continuați cu această tradiție a Bisericii în anul sf. Euharistii". Conform uzanțelor, înainte de sf. Liturghie se recită rozariul și încep spovezile. "In acest fel", a continuat episcopul, "veți păstra valorile tradiționale pe care le-ați primit în patria voastră". Episcopul a fost întâmpinat cu aplauze, atunci când și-a cerut scuze pentru că nu poate vorbi în limba româna. Toți cei prezenți și-au amintit cum Papa Ioan Paul al II-lea citise în limba română discursurile sale în timpul vizitei sale în România. Episcopul Mandara a fost aplaudat și cand a exprimat dorința de a continua să susțină preoții români prezenți la Roma.

A fost o zi deosebită pentru comunitatea română. Ne-am bucurat de asemenea și pentru participarea părintelui Bruno Mioli, responsabil cu emigranții în cadrul Conferinței Episcopale Italiene, a părintelui Pierpaolo Felicolo, responsabil cu emigranții în cadrul Vicariatului de Roma și a parohului comunității italiene, pr. Tommaso Galasso. Totul pentru a întregi atmosfera de bucurie și sărbătoare.

(...back)

 

Festa_dei_popoli

Festa dei popoli - 2005

 

Comunitatea română, a sărbătorit pe data de 29 mai Festa dei Popoli (Sărbătoarea popoarelor), împreună cu celelalte comunități prezente la Roma. La ora 12.00 am participat la Sf. Liturghie concelebrată de peste 50 de preoți de diferite naționalități și rituri și prezidată de excelența Sa, Ernesto MANDARA, episcop auxiliar de Roma centru. Din partea bisericii catolice române au participat preoții Isidor IACOVICI, Benone LUCACI, Cornel BEREA si Eduard SOARE împreună cu un grup mare de credincioși, iar din partea bisericii greco-catolice au participat preoții Daniel VERES și Serafim împreună cu un grup de credincioși.

Cântul liturgic a fost animat de diversele grupuri etnice, iar corul român a încheiat Sf. Liturghie cu un cântec adresat Sfintei Fecioare Maria: O Marie, o prea dulce Mamă.

În cadrul omiliei, excelența Sa, ep. Ernesto Mandara ne-a vorbit despre iubirea nemărginită pe care Dumnezeu o are fața de noi prin trimiterea Fiului Său în lume și despre misterul rămânerii lui Cristos în mijlocul nostru în Taina Sfintei Euharestii. Adresându-se într-un chip special emigranților, adică nouă celor prezenți, ne-a îndemnat la o trăire profundă a credinței, chiar dacă suntem într-o țară diferită decât cea în care ne-am născut, având grijă să păstrăm valorile inestimabile pe care le-am primit de la străbunii noștri.

Dupa Sfânta Liturghie, în piața din fața Bazilicii Sfântului Ioan din Lateran, s-au desfășurat celelalte secțiuni ale acestei frumoase sărbători. La standurile ridicate în piață, și mă refer la cele românești, au putut fi văzute diferite exponate, imagini, pliante, costume populare. Foarte multe persoane au fost interesate de România, de ce poate oferi această țară din punct de vedere turistic, de ceea ce caracterizează această națiune. La standul gastronomic, s-au gustat sărmăluțele românești atât de apetisante. 10 perechi de frumoși tineri si tinere, îmbrăcați în straie naționale din diferitele zone ale țării, au făcut o demonstrație de autentic dans popular românesc. În timpul dansului de pe scenă, o parte dintre spectatori, evident români, s-au prins într-o mare horă. A fost într-adevăr, atmosferă de sărbătoare. A fost o mare ocazie ca să fim cunoscuți de cât mai mulți, de țara noastră să audă cât mai multă lume, dar și noi să-i cunoaștem pe alții și tradițiile lor.

Aceasta manifestare a avut scopul de a sensibiliza diferitele organisme și organizații asupra fenomenului emigrației și emigranților.

Mă folosesc de această ocazie pentru a face încă odată cunoscute bisericile și orele la care se celebrează Sf. Liturghie în limba română pentru creștinii romano-catolici prezenți la Roma și împrejurimi.

1. Biserica S. Maria in Portico in Campitelli.
Roma - Piazza Campitelli, 9
Sf. Liturghie în fiecare duminică la ora 15.30.

2. Biserica S. Maria Causa Nostrae Laetitiae
Roma - Piazza Siderea, 1-A (Grotte Celoni)
Sf. Liturghie în fiecare duminică la ora 12.30.

3. Biserica S. Givanni Battista
Ladispoli - Via Benedetto Croce, 1
Sf. Liturghie în fiecare duminică la ora 9.00.

4. Biserica S. Giuseppe
San Cesareo - Palestrina
Sf. Liturghie în fiecare duminică la ora 12.30.

5. Biserica Catedrală
La Storta
Sf. Liturghie internațională în fiecare a II-a duminică din luna la ora 11.30.
Preot paroh Isidor IACOVICI tel. 340 532 61 59.

(...back)

hram_2005

SĂRBĂTOAREA HRAMULUI COMUNITĂȚII

 

Sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri are o conotație deosebită pentru românii catolici prezenți la Roma. Această solemnitate coincide cu hramul parohiei ce își are sediul la biserica "S. Maria in Campitelli".

Așadar pe data de 8 decembrie s-a celebrat în "biserica românilor" hramul comunității, prilej de bucurie, de manifestare a credinței și mărturie a unității emigranților români răspândiți în tot orașul etern și în împrejurimi. Sf. Liturghie a fost prezidată de mons. Anton Lucaci, responsabil cu pastorația emigranților români în Italia. În introducerea de la începutul celebrării Pr. paroh Isidor Iacovici a adresat un bun venit tuturor, manifestându-și bucuria pentru prezența invitaților speciali: pr. Mihai Frățilă rectorul Colegiului "Pio Romeno" împreună cu alți doi preoți greco-catolici, don Pierpaolo Felicolo, secretar al oficiului "Migrantes", P. Tommaso Galasso, parohul comunității italiene, ambasadorul României pe lângă Statul Vatican, Mihai Dobre și consulul general al României în Italia.

Frumusețea sărbătorii a fost întregită de tinerii care s-au ocupat de cântări și de animarea sfintei liturghii.
Misterul de credință al Neprihănitei Zămisliri a fost deslușit prin cuvintele predicii, în cadrul căreia s-a repropus modelul Sf. Fecioare Maria, patroana comunității. Imitarea exemplului Mariei, cea fără de păcat este și o exigență a timpului Adventului când creștinul trebuie să lupte mai mult pentru eliminarea păcatului din viața proprie. Părintele predicator a insistat asupra importanței Concililui al II-lea din Vatican, de la a cărui încheiere se împlinesc 40 de ani. S-a accentuat ideea cadrului marian în care s-a desfășurat acest Conciliu și mai ales reînnoirea lansată în toate sectoarele vieții Bisericii. În timpul omiliei a fost reaminit și evenimentul de la Iași, prezentarea Cărții Sinodale.

La finalul celebrării, pr. Paroh Iacovici Isidor și-a exprimat recunoștința față de Dumnezeu și a adresat cuvinte de mulțumire tuturor participanților, îndemnându-i pe credincioși să fie mereu fideli vocației lor și să persevereze în credință și dragoste. Mai apoi a luat cuvântul P. Tommaso Galasso, parohul comunității italiene evidențiind dificultățile întâmpinate înainte de declararea dogmei Neprihănitei Zămisliri. Totul s-a încheiat cu citirea decretului de numire a preotului Iulian Faraoanu în funcția de vice-capelan pentru emigranții români.

După sf. Liturghie toți cei prezenți au luat parte la un moment de comuniune frățească, degustând bucate tradiționale și având în inimi bucuria unei trăiri intense a misterului de credință celebrat.

Pr. Iulian Faraoanu

Pentru mai multe fotografii de la acest eveniment vizitați "Galeria foto".

(...back)  

hram_2005

Prima Sf. Împărtășanie - ROMA 2005

 

Duminică 11 decembrie 2005 a avut loc la Roma un eveniment cu totul special pentru comunitatea românilor. Un număr de 31 de copii au primit pentru prima data pe Isus Cristos în sufletul lor. Sărbătoarea s-a desfășurat la cele două biserici din Cetatea Eternă, unde se celebrează sf. Liturghie în limba română: S. Maria in Campitelli (Piazza Venezia) și S. Maria Causa Nostrae Laetitiae (Casilina).

Până să se ajungă la acest moment s-a parcurs un drum de pregătire care a durat aproximativ patru luni. Cateheza a fost coordonată în mod atent de părintele Isidor Iacovici, parohul comunității. De pregătirea directă a copiilor s-au ocupat surorile Ingrid și Cristina. Ele au fost ajutate de inimoasele tinere Adriana și Oana, în colaborare cu părinții copiilor. Toate aceste persoane s-au dedicat cu mult devotament pentru ca cei mici să-l cunoască mai bine pe Cristos și să înțeleagă adevărurile de credință. După examenul prealabil trecut cu brio de copii, a sosit și momentul primei spovezi din viața tinerelor vlăstare. Chiar dacă au fost unele emoții, ele au fost depășite, iar cei mici au experimentat iertarea și milostivirea lui Dumnezeu care le-a purificat sufletul pentru a deveni o locuință a Mântuitorului.

Duminică toți copiii au venit la Biserică împreună cu părinții și rudele pentru întâlnirea personală cu Isus Cristos. Credincioșii prezenți au admirat hainele de sărbătoare și au fost alături în rugăciune, amintindu-și de clipele trăite atunci când și ei au primit prima oară sf. Împărtășanie.

La predică pr. paroh a subliniat importanța evenimentului care trebuie să marcheze viața oricărui credincios și datoria de a trăi după voința lui Dumnezeu, odată ce am devenit oameni noi. Împărtășirea cu trupul lui Cristos trebuie să producă o transformare radicală și să conducă la maturitatea creștină. Un cuvânt a fost adresat și părinților, cei care, în această perioadă a vieții copiilor au o misiune esențială, aceea de a cultiva credința și dragostea față de Dumnezeu în inima lor. Grija părinților trebuie să fie în primul rând aceea de a contribui la mântuirea sufletelor.

La sfârșitul sf. Liturghii un reprezentant al copiilor a mulțumit în numele grupului tuturor celor care au colaborat la formarea lor făcând posibilă sărbătoarea primei împărtășanii din viața lor.

Totul s-a încheiat cu înmânarea unui mic cadou și a amintirii de la prima sf. Împărtășanie, care peste ani va fi memoria unei întâlniri unice cu Cristos, Pâinea cea vie, garanția fericirii veșnice.

Pr. Iulian Faraoanu

Pentru mai multe fotografii de la acest eveniment vizitați "Galeria foto".

(...back)  

colinde_2005

Concert de Colinde

 

Două comunități s-au bucrat de un concert de colinde: cea din biserica S. Maria Causa Noastrae Letitiae și cea din S. Maria in Portico in Campitelli. Două coruri, două momente de neuitat, care au dăruit multă emoție și au stârnit multe aplauze.

Au fost și câteva poezii recitate de copii, au fost și lacrimi ale multora din cei prezenți... Păcat că trebuie să scriem că "au fost". Este minunat când poți spune "sunt", ca într-un prezent ce dorește să rămână mereu așa, fără un viitor necunoscut și fără trecutul ce devine amintire.

Am văzut multe lacrimi, mai ales la ultima colindă, cântată de pr. Iacovici, dedicată mamelor ce-și așteaptă copiii de sărbători acasă. Oricâte cuvinte s-ar scrie, emoțiile sunt descrise cel mai bine de ochi: o lacrimă, un zâmbet...

Pr. Soare Eduard - într-o comunitate, și domnul dascăl Leopold, într-o altă comunitate, au dăruit din talentul și timpul lor pentru a îndruma corurile la repetiții. Trebuie să spunem că ceea ce ne-a oferit pr. Soare a fost deosebit de frumos și de bine pregătit. Se simte pregătirea specială și sensibilitatea celui care a făcut din muzică un amvon al mesajului lui Cristos.

Un MULTUMIM deci, coriștilor, dirijorilor, copiilor care au recitat poeziile, surorilor și doamnelor care au pregătit copiii, și tuturor celor care ne-au oferit un moment prețios de har și de bucurie. O datină ce pentru mulți poate părea banală și "obișnuită", pentru cei plecați departe devine o poartă spre propria identitate, spre propria casă.

Vă invităm să vizitați în galeria foto a sitului nostru imagini din ambele concerte oferite duminică, 18 decembrie 2005.

 

Pr. Berea Corneliu

Pentru mai multe fotografii de la acest eveniment vizitați "Galeria foto".

(...back)  

Start Evenimente 2005 Galerie foto 2005 Arhiva