Comunitatea catolică română de rit latin din Roma

Încă din primele decenii ale secolului trecut exista la Roma un loc, biserica San Salvatore alle Coppelle, situată în zona "Campo Marzo", unde se aduna şi se întâlneşte chiar şi în zilele noastre comunitatea românilor greco-catolici. Românii de rit latin au sosit la Roma după anul 1990, când au început să se succeadă marile valuri de emigranţi către ţările occidentale. Înainte de această dată, asistenţa spirituală a puţinilor români catolici de rit latin, care nu formau încă o comunitate a fost asigurată de diferiţi preoţi rămaşi în Cetatea Eternă după război. Dintre aceştia se cuvine a fi menţionaţi: pr. Petru Tocănel OFMC, ilustru profesor de Drept Canonic la mai multe Universităţi Pontificale, cu o activitate mai bogată la Universitatea Pontificală din Lateran, pr. Bonaventura Morariu OFMC, pr. Petru Cadar şi pr. Eldo Boriatti OFMC, toţi provenind din dieceza de Iaşi. Ei împreună cu unii preoţi greco-catolici au oferit credincioşilor de rit latin un minim de îngrijire spirituală. Pe lângă aceasta au oferit şi ajutor material, în măsura posibilităţilor, pentru cei care de obicei tranzitau Roma pentru ca mai apoi să ajungă în Statele Unite sau Canada. Cunosc multe aspecte ale modului cum s-au dedicat unii preoţi pentru a sprijini aceste persoane fugite din ţară, fără minimul necesar pentru a supraveţui. De aceea consider că este util să-i amintesc într-o rugăciune de mulţumire şi de cerere de iertare, acum când ei se află deja în casa Tatălui ceresc.

În ceea ce priveşte românii catolici de rit latin sosiţi la Roma după anul 1990, la început era greu să fie reperaţi. Puteau fi găsiţi la centrele Caritas sau la centrele de asistenţă socială şi mese oferite în diferite parohii sau în parcuri. Marea majoritate era formată din tineri şi tinere, erau şi oameni căsătoriţi şi doar puţine familii. Toţi aveau drept scop să găsească de lucru şi foarte mulţi dintre ei se aflau într-o stare materială precară. Iniţial asistenţa spirituală se desfăşura la bisericile propuse de Caritas pentru grupurile etnice în vderea pregătirii pentru Crăciun şi Paşti. Ulterior, timp de câţiva ani, înainte de sărbătorile Naşterii Domnului şi de Înviere, catolicii români au avut ocazia să participe la sfânta liturghie celebrată în limba română în unele lăcaşuri de cult: bazilica Cei Doisprezece Apostoli, biserica Sf. Maria a Rozariului din zona Prato şi o biserică din zona Flaminia. O contribuţie deosebită în reunirea românilor catolici au adus-o seminariştii franciscani conventuali, deveniţi mai apoi preoţi, precum şi preoţii diecezani studenţi la Roma. Referitor la primii români emigranţi la Roma se impune o evaluare: în marea lor majoritate aveau o bună pregătire intelectuală şi o credinţă puternică dobândită în parohia de origine. Aproape toţi proveneau din dieceza de Iaşi, unii din arhidieceza de Bucureşti, iar un mic număr de credincioşi afirmau că sunt catolici latini din dieceza de Satu Mare.

În sfârşit o biserică stabilă pentru comunitatea română a catolicilor latini din Roma. După unele tentative de a celebra sf. Liturghie în unele biserici romane, în primăvara anului 1996 părinţii din congregaţia Clericilor Regulari ai Maicii Domnului au pus la dispoziţia noastră biserica "sf. Maria in Portico in Campitelli" din Piazza Campitelli, fixând de comun acord celebrarea sf. Liturghii la ora 15,30. Era vorba de o oră mai târzie, după amiaza, probabil nepotrivită pentru unii. Se primse însă o biserică centrală între Piaţa Veneţia, Campidoliu şi Tibru şi la care se ajunge uşor, o adevărată catedrală prin mărimea şi frumuseţea sa. Biserica era plină chiar din primele duminici. Şi devenise un punct de referinţă pentru credincioşii din Roma şi împrejurimi. Aici au colaborat cu mult zel unii preoţi tineri franciscani, precum şi preoţi diecezani, toţi studenţi la Roma. Nu intenţionez să-i numesc pe fiecare, deoarece mă tem să nu omit pe vreunul dintre toţi aceia care au slujit comunitatea noastră. În scurt timp, împreună cu parohul, Pr. Davide Carbonaro s-a luat decizia de a informa oficiul "Migrantes" din cadrul Vicariatului. Mare a fost mirarea reprezentantului emigranţilor atunci când a descoperit o comunitate bine formată cu 500 de credincioşi la sf. Liturghie duminicală: liturghie concelebrată, adunare liturgică vie, cor şi tineri organişti şi întotdeauna 2 sau 3 preoţi la confesional. Nu mai puţin emoţionante au fost vizitele şi concelebrările prezidate de episcopii români: pentru prima dată, Excelenţa sa Petru Gherghel, episcop de Iaşi, episcopul de Chişinău Anton Coşa, episcopul auxiliar de Iaşi Aurel Percă şi arhiepiscopul de Bucureşti Ioan Robu.

În toamna anului 2000, la propunerea episcopului Petru Gherghel, responsabil pentru emigranţi în cadrul Conferinţei Episcopale Române, Vicariatul de Roma a numit pe pr. Iosif Enăşoaie capelan pentru asistenţa pastorală a comunităţii române din Roma. El a fixat hramul comunităţii în sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri, a organizat primele concerte de colinde de Crăciun şi a însoţit pe credincioşi în pelerinaj la bazilicile din Roma. Comunitatea deja crescuse. Dacă la început se celebrau doar cunununii şi botezuri, părintele Iosif a pregătit copiii la prima sf. Împărtăşanie şi la mir. Acesta şi-a desfăşurat activitatea de capelan al comunităţii române până la desăvârşirea studiilor încheiate cu doctoratul în teologie spirituală în toamna anului 2003. De la acea dată până în luna iunie 2004 grija pastorală a românilor a fost încredinţată părintelui Adrian Dancă, doctorand şi redactor la Radio Vatican. Pentru a întări sensul comunitar printre credincioşi el a organizat primul pelerinaj (circa 200 persoane) la mormântul fericitului Ieremia Valahul la Napoli. Apăruse deja necesitatea de a celebra sf. Liturghie şi în alte biserici în afara oraşului. În sărbătoarea din 8 decembrie 2003 părintele Adrian a celebrat prima sf. Liturghie la Ladispoli în dieceza Porto S. Rufina. Cu multă dăruire şi zel pastoral, pr. Adrian a dat mai multă viaţă comunităţii, îngrijindu-se de liturgie şi implicând mai mult tinerii. Mai apoi, cu un oarecare regret, a renunţat la această misiune, dedicându-se studiilor şi activităţii de redactor al programelor în limba română de la Radio Vatican.

Din luna iunie 2004 noul capelan pentru asistenţa pastorală a comunităţii române de rit latin este pr. Isidor Iacovici. Având deja o bogată experienţă pastorală, în caliate de paroh la Paşcani şi apoi la biserica Sf. Tereza din Iaşi, părintele a lăsat tot ceea ce construise, chiar şi material, şi a început o altă muncă pastorală în via Domnului, în spirit de ascultare filială şi cu bucurie în suflet. La scurt timp, datorită interesului şi grijii sale de păstor, oficiul "Migrantes" al Vicariatului de Roma a conferit comunităţii române statutul de "Missio cum cura animarum". A organizat pelerinaje la Bolsena şi Orvieto şi a continuat să extindă celebrarea sf. Liturghii şi la alte biserici. De aici, necesitatea unui vice-capelan, sosit în luna noiembrie. E vorba de pr. Iulian Faraoanu drd., cu o formare preoţească romană. Există apoi mulţi preoţi studenţi care colaborează cu generozitate, în aşa fel încât să nu lipsească grija pentru mântuirea sufletelor. Iar credincioşii răspund în mod minunat. Biserica este unicul loc de creştere autentică şi durabilă, loc de păstrare a legăturii cu ţara de origine, dar şi de inserire în Biserica locală, de ajutor reciproc, frăţesc, deorece şi astăzi dificultăţile nu sunt puţine. Dacă în Biserică nimeni nu e străin, aceasta cu atât mai mult e valabil pentru români. Parte a unui popor care poartă în nume şi în limbă amprenta Romei; s-ar putea spune că sunt acasă aici în oraşul etern, centru al catolicităţii, lângă mormântul Apostolilor, alături de Păstorul Bisericii Universale.

mons. Anton Lucaci

(... back)